Primul meu an de facultate a fost unul atipic- nopțile au fost pierdute cu dureri, nu cu muzică, serile de vineri în club au fost înlocuite de recuperarea din urma chimioterapiei, iar mintea mi-a fost acaprată de diagnosticul ce nu credeam că voi avea să-l rostesc vreodată: cancer.
În martie 2022, la 20 de ani, eram speriată de conotația cuvântului ,,cancer”, de efectele vizuale ce urmau să apară în urma chimioterapiei și de durerile ce parcă nu voiau să-mi părăsească corpul. Acum, în schimb, deși sunt încă în perioada tratamentului, mă prezint la fiecare cură încrezătoare și pregătită să fiu înțepată. Îmi port cheliuța cu mândrie și învăț să-mi ascult corpul.
După o iarnă plină de stări febrile și viroze, puse pe seama alimentației specifice unui student căminist, am avut o serie de dureri de spate ce nu treceau nici în somn. Normal că și aici am avut explicații la îndemână, iar controlul medical nici nu mi-a trecut prin minte, dar odată ajunsă acasă, mai mult obligată, am mers la un specialist. Între timp, la axilă mi-a apărt un nodul vizibil cu ochiul liber care, însă, în mintea mea apăruse cu siguranță pe bază hormonală. Au urmat o serie de investigații de tot soiul, de la analize de sânge la ecografii și CT, rezultatul final venind în urma unei biopsii: limfom hodgkin stadiul III.
Obișnuiesc să fiu activă în societate, motiv pentru care m-am înscris în organizația studențească a facultății încă de la începerea anului universitar, iar singurul eveniment la organizarea căruia am participat activ de acolo a fost ToY- Training of Yourself, fără să știu atunci că avea să-mi schimbe viața.
Ultima zi din cadrul acestuia a fost la mai puțin de o săptămână după ce am aflat diagnosticul, în momentul în care m-am obligat să ies din casă doar pentru că refuzam măcar să mă gândesc la condiția mea medicală. Unul dintre exercițiile de acolo ne-a pus față în față cu cele mai mari temeri, iar a mea, atunci, era cancerul. Așa că am început să-mi aștern gândurile pe o foaie ruptă din agenda cuiva și, fără să realizez, să mi le întipăresc în suflet.
Am scris despre cât de tare tânjeam după o îmbrățișare, despre nevoia de a mă simți auzită și mi-am pus întrebarea ,,De ce eu?”, urmată rapid de ,,Dar de ce nu eu?”. Uram ideea de a ma (re)identifica drept pacient și eram într-o fugă continuă- de spitale și de mine. Cu toate acestea, cu pixul pe hârtie și sentimentele așternute mai înainte, am reușit să scriu cu ochii în lacrimi ,,CANCERUL NU MĂ VA OPRI!”.
Acela a fost momentul meu. Atunci am simțit că mă prăbușesc și că zbor în același timp. Atunci mi-am imprimat în suflet ,,Nu mă va opri” atât de adânc încât a ajuns să-mi fie motto pentru boală. Tot atunci mi-am scris mie o scrisoare, fără să știu că avea să-mi devină obicei.
Așa că, nu doar ca am hotărât că nu mă va opri, ci am descoperit liniștea ce mă cuprinde când îmi aștern gândurile pe hârtie. M-am descoperit pe mine vulnerabilă și am găsit frumusețea ce stă ascunsă în fiecare lacrimă. Am învățat să mă iubesc sub orice formă și atunci când mă privesc în oglindă reușesc să văd în spatele reflecției: the real me- fără măști și fără emoții ascunse printre firele de păr.
Dragă cititorule,
Am să încep prin a-ți mulțumi că ai ajuns cu privirea până aici. Continuă, te așteaptă ceva frumos!
Și am să-ți împărtășesc secretul fericirii din spatele cancerului. Ești pregătit?
Ei bine, acela ești chiar tu! Tu ești salvrea ta! Tu ești cel mai aproape de tine. Tu ești în permanență lângă tine. Tu iubește-te pe tine!
Da, probabil nu pentru lecții de self-love ai venit aici, dar, sincer, eu prin cancer m-am regăsit pe mine și cel mai valoros lucru pe care ți-l pot spune este să nu mai lupți cu tine în lupta cu cancerul. Acordă-ți iubirea cuvenită și învață să faci ciocolată caldă (life saver).
Cu drag,
un suflet recunoscător pentru cancer.
Implică-te! Fii supereroul propriei povești!
Alătură-te proiectului Povești cu supereroi și fii inspirație pentru pacienții oncologici și aparținătorii acestora de pretutindeni!
Spune-ne și tu ce a însemnat pentru tine lupta cu cancerul!
Poveștile pot fi publicate atât semnat cât și anonim,
Împreună în boală
,,Te-am luat cu mine acasă încă din prima zi” Sunt cuvintele unei paciente oncologice ce mi-a văzut tabloul de la On cool art la Ametyst. A fost unul din momentele ce mi-a încărcat sufletul din tabăra Spirit Liber, unul din momentele în care am simțit că, da, putem face lumea un loc mai bun cu…
Dragă aparținătorule,
Sunt sigură că nu îți e ușor. Sunt sigură că e dificil să-ți privești persoana dragă suferind și sunt sigură că faci tot ce poți mai bine în situația dată și totuși nu pare suficient. În calitate de pacient oncologic, sunt aici să îți spun că simpla ta prezență este suficientă. Sunt aici să îți…
Toate drumurile duc la Oncologie
Obișnuiesc să țin un jurnal în docs, un loc safe și la îndemână în care îmi aștern gândurile ori de câte ori simt nevoia. Printre zecile de documente stă și cel intitulat Jurnalul unei supraviețuitoare. Am început să scriu cu mult înainte de a avea cancer, de a mă muta la Cluj și chiar de…
De vorbă cu Biuța 
Lasă un comentariu